Vizează în general deplasările studenților către alte centre universitare cu scopul de a cunoaște noi moduri de abordare a studiilor farmaceutice în alte orașe din România, dar și de a-și efectua practica de vară în diverse locuri din lume. Acest departament se ocupă de proiectele Interfarma și Student Exchange Programme.

Proiectul Interfarma are loc de 2 ori pe an și reprezintă un schimb de experiență, fiind cel mai popular proiect național al studenților farmaciști, coordonat de către conducerea FASFR. Acest proiect are ca scop îmbunătățirea contactelor între studenții farmaciști din România, dar și schimbul de experiență între facultăți, în termeni de programă analitică și mod de lucru. Proiectul se desfășoară o dată pe semestru în fiecare an, centrele participante fiind următoarele: Iași, Timișoara, București, Craiova, Constanța, Oradea, Cluj-Napoca, Tîrgu Mureș și Chișinău. Studenții participanți la program trebuie să ia parte la cursurile și lucrările practice din facultatea gazdă timp de o săptămână, iar la sfârșit trebuie să prezinte un act doveditor conform căruia li se vor echivala orele.

Programul SEP (Student Exchange Program) se desfășoară sub egida FASFR, fiind un proiect implementat la nivel internațional de către IPSF. Presupune un schimb de experiență ce asigură efectuarea timp de o lună a practicii de vară într-o altă țară, posibilitățile fiind destul de variate: farmacie de circuit deschis, farmacie de spital, universitate – cercetare. La acest proiect participă mai mult de 50 de țări, de pe toate continentele.